Educatorii sunt primii care pot observa semnalele nonverbale și comportamentele copiilor.
Semnalele pot include: retragere, refuz de participare, comportamente repetitive, izbucniri emoționale.
Acestea nu sunt „obrăznicii” sau „mofturi”, ci mesaje prin care copilul comunică disconfort, frustrare sau nevoie de sprijin.
Răspunsul educatorului – calm, empatic, adaptat – face diferența dintre escaladarea unei situații și transformarea ei într-o oportunitate de incluziune.
Observarea constantă și notarea comportamentelor ajută la înțelegerea copilului și la colaborarea eficientă cu părinții și specialiștii.
Un educator nu observă doar ce spune copilul, ci și ce transmite prin comportamente și emoții.
Semnalele pot fi subtile: retragere din activități, refuz de participare, tristețe constantă sau, dimpotrivă, reacții de furie și comportamente repetitive. Aceste manifestări nu sunt simple „mofturi”, ci mesaje pe care copilul le trimite atunci când nu are încă resursele de a se exprima altfel.
✨ Rolul educatorului este esențial:
- să observe cu atenție aceste semnale;
- să răspundă cu calm și empatie, fără a judeca;
- să adapteze activitățile pentru a oferi copilului șansa de a participa;
- să comunice constant cu părinții și, la nevoie, să solicite sprijinul specialiștilor.
Atunci când semnalele sunt înțelese corect, clasa devine un mediu în care copilul se simte protejat, valorizat și inclus.